Pentru TINE,

    Credeai că mi-e mai bine? Că am reuşit să uit? Că zâmbetul meu abundă-n fericire? Că sufletul mi-e alb?

    Tu nu şti...nimeni nu ştie ce zace căzut, istovit în sufletul blestemat...e prigonit de amintiri şi clipe furate, de vise izgonite în vânt sălbatic, pierdute în timpul mistuitor...Nu mai am dorinţe, nici vise, ci corpul păşeşte inert printre coji uscate şi scârţâie pietrele sub greutatea lui...”mi-aduc aminte de toamnă...mâna ta fierbinte îmi strângea degetele îngheţate într-o încleştare sinceră, plăcută...îmi lipeam trupul plăpând de tine, în căutarea căldurii tale, căci rătăceam în frig albastru de octombrie şi TU erai singura mea speranţă...”

     Nu te urăsc...pur şi simplu sufletul meu nu poate...e absurd cum unii spun că transformă iubirea în ură, căci compoziţia sufletului rămâne intactă...Nu te urăsc...dezamăgirea ascunsă în mine e o cicatrice crudă care ustură mereu, mereu...o ascund cu mâna rece, o acopăr cu degetele tremurânde, dar o simt zvâcnind, pulsând amarnic prin vene subţiri şi străvezii...un simplu “da” a fost de ajuns...l-ai luat fugar, lacom şi l-ai sărutat, ca pe un copil nenăscut ce avea să crească în mâinile tale...dar apoi, dintr-o dată, l-ai scăpat...O, biet om! Dacă ai şti cât a durut căderea...şi încă mai doare...dacă ai şti cum e să dai sufletul tău şi să îţi fie spulberat în mii de bucăţele azvârlite-n aerul serii...dacă ai şti ce înseamnă să te pierzi pe tine însuţi, să-ţi vezi încrederea furată şi mânjită cu atingerea altei mâini, mai calde, mai tandre?

     Dacă ai şti că ai plecat şi mi-ai luat sufletul, l-ai zdrobit în nepăsarea ta şi m-ai lăsat ascunsă în suferinţă...dacă ai şti că nu îmi mai pot recăpăta încrederea...mi-ai irosit-o pentru doua clipe de extaz, pentru un zâmbet viclean într-un ungher ponosit...Şi-acum îţi pare rău...căci sufletul meu nu te urăşte, chiar dacă...chiar dacă TU m-ai dezgolit de copilărie, TU mi-ai smuls încrederea şi mi-ai aruncat impasibil dezamăgirea...Ştii că o voi păstra mereu? Că nu voi putea visa, că nu voi putea încerca fericirea? Nu mă lasă să zâmbesc căci mi-aminteşte de trecut şi ah, dacă ai şti cât doare trecutul...nu mai am lacrimi să cântăresc suferinţa trecutului...dar nu şti şi nu îţi doresc să afli, căci nu te urăsc...pur şi simplu sufletul meu nu poate...

                                                                                          A ta,

                                                                                                 B.♥