Te privesc trist, zâmbind amar printre vechi amintiri…mă priveşti, dar nu mă vezi pe cea de-acum, mă vezi demult, mai frumoasă, mai tăcută…Ochii îţi trăiesc false bucurii, se zbat în fericirea trecutului şi deziluzia prezentului…eşti captiv în dorinţe imposibile…eşti pierdut acum…
Îţi aminteşti prima dată când m-ai privit, ştrengar, indiferent, fascinat de lumea ta mică? Ţi-aminteşti apoi cum îmi surprindeai privirea timidă şi roşeai inocent la rândul tău? Dar privirile lungi în care se-mpleteau cuvinte nerostite şi-nţelese...ţi-aminteşti că doar eu te-nţelegeam?
Dar ce s-a-ntâmplat cu acel zâmbet dulce pe care doar eu îl savuram? De ce acum îmi zâmbeşti speriat, tremurător? Nu-ţi aminteşti că erai tu cel ce-mi însenina ziua şi tu mă făceai să râd copilăreşte fără să-mi pese de nimic decât de bucuria noastră? Îţi aminteşti că înfrângeam lumea cu chipuri calde, împreunate?
...eram copii...zâmbeam fericiţi şi iubeam totul...acum păstrăm tăcerea şi surâdem la amintirea nebuniei noastre...acum ne temem să iubim şi să râdem zgomotos, ne temem de ce-a fost şi ce va fi şi-ncercăm să mai schimbăm ceva...căci poate...
...când doar ar trebui să plutim visători spre libertate...să nu gândim, să ne lăsăm înecaţi în licoarea vieţii, mentolată, dar dulce şi răcoritoare...
Amintindu-mi de tine,
zâmbesc...
A ta,
B. ♥
19 august 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu