Ce simţi în suflet atunci când înfigi nemilos un cuţit rece în trupul plăpând al unei fiinţe, lăsând să se scurgă sângele cald şi pur al ei, pe mâinile tale nemiloase? Vinovăţie? Condamnare? Regret?
Dar cum poţi trăi ştiind că ai ucis atâtea suflete cu indiferenţa ta, că le-ai secătuit de speranţa şi iubirea ce ţi-o purtau, jonglând cu ele ca şi cu bilele ieftine şi colorate? Te-ai gândit ce simt acele suflete când le răneşti cu cuvinte reci, tremurătoare? Cum poţi părăsi un suflet ce te iubeşte mai presus de orice, ce şi-ar da suflarea pentru atenţia şi prezenţa ta? Nu te doare când calci nepăsătoare peste petalele trandafirii aşternute cu atâta bunătate înaintea ta şi le transformi în scrum cafeniu pe care-l târăşti la infinit pe drumul tău mirosind a foc, a jar? Te gândeşti vreo clipă cu adevarat la cel ce-ţi aşterne petale, chiar dacă ştie că paşii tăi vor fi nemiloşi şi dureroşi şi de această dată? Cum poate cineva să te iubească cu atâta dorinţă în sufletul rănit? De ce poate exista iubire profundă şi durere ascuţită în aceeaşi cutie ascunsă in inima lui? De ce te iubeşte neîncetat când tu îl respingi fără niciun regret, fără să te simţi vinovată de piatra neagră şi lucioasă ce ii striveşte inima? De ce refuzul tău nu se preschimbă in ură pentru el? De ce el transformă negarea ta în dragoste mai pură, mai adâncă? L-ai privit în ochii înlăcrimaţi atunci când îşi doreşte cu disperare sinceră să fi doar a lui, să te strângă puternic în braţele lui şi să îşi preseze buzele înflăcărate pe gura ta rece şi pasivă? De ce te prefaci nepăsătoare când ştii ce mult doare să-l răneşti? De ce îl alungi nemiloasă când ştii ce inuman este să rătăceşti singur în ploaia îngheţată de noiembrie, atunci când toţi se ţin de mână purtând mănuşi colorate şi umbrele fericite...De ce îl laşi pe el ud, trist şi visător? Poţi să furi un suflet şi apoi să-l abandonezi în singurătatea crudă de care şi tu fugi cu atâta teamă?
Şi ce mai reprezintă iubirea când unul o cultivă, o amplifică pentru fericirea celuilalt, acel “unul” sfârşind secătuit de culoare, de energie, de speranţă...Totul se reduce la generozitate şi dragoste irosite pentru a satisface un orgoliu...
Încetează! Nu mai fi hoaţă de suflete naive şi înapoiază blând inimile pe care le-ai luat! Atunci vei iubi cu adevărat!
A ta,
B. ♥
12 aprilie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu