Priveşti înspre cerul exotic cu accente de azalee albă şi rătăceşti reflexia difuză a norilor de primăvară ce se adâncesc în sufletul închegat în melancolii preconcepute…eşti întins inert printre flori de portocal sculptate în frunze mentolate şi busuioc fin şi încerci să te ridici ca ei, cei ce plutesc pe crengi de vise împletite...îi priveşti ridicându-se în zbor suav, lent...tu nu poţi sorbi mireasma aspră a eterului ce te-nvăluie, căci sufletul ţi-e stins în deziluzie...te ţine ţintuit în iarbă amară, sălbatică, chinuindu-te cu imaginea celor doi ochi răscolitori, reluată la nesfârşit...
Dezamăgirea sufletului se conturează neîncetat, reinvetându-se în forme infinite...priveşte doar ploaia stridentă când sufletul tău tânjea după raze senine...adormi istovit după ce te-ai luptat atât să ţii ochii deschişi, spre a-ţi împlini visele autumnale...sau răneşte-ţi sufletul cu un sărut fugar, când ultima cicatrice imaterială abia se închidea...
Dezamăgirea e o ploaie torenţială în clipele de linişte sufletească...e rece, caustică, dar niciodată nimicitoare în profunzimea sufletului tău...
A ta,
B.♥
4 aprilie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu