Pentru TINE,

    Visele zburau prin puf astral de păpădii…şi norii încercau iubiri necunoscute nouă, pământenilor. Se împleteau în albastrul scurs pe cer cu mlădiţe de lumină şi soare alb şi se deschideau în plutiri eterice peste zbor de aripi fine...

     Şi TU, purtai pe corp mirosul primăverii noastre…sărutai cu buze fierbinţi mănunchiul florilor de piersic şi-apoi presărai petalele suave într-o ninsoare dulce, deasupra mea. Zburam cu tine printre fire plăpânde de iarbă sălbatică şi culegeam spuma de rouă cu tălpile goale...Îmi alintai chipul cu atingeri moi şi parfumate desprinse din raze subţiri de păpădii şi te-aşteptam să vii, să mă porţi prin frânturi de nori risipiţi, spre locul nostru din văzduh…căci acolo sus, primăvara se-nchide-ntr-un glob casant de alb şi roz, de flori catifelate şi zâmbete de copii…acolo sus, primăvara poate fi refugiul nostru floral, nepătruns de vânt şi ploi de seară…acolo sus, iubirea noastră zace pură în leagăn  împletit de vise şi va rămâne a noastră până o nouă primăvară va presăra iar fluturi ciocolatii în calea noastră.

     ….aştept o nouă primăvară…

                                                                                         A ta,

                                                                                                B.♥

21 aprilie 2011

Pentru TINE,

       Perfecţiunea glasului tău atunci când îmi rosteşte numele are adieri angelice pe care le-aş putea asculta încet, la infinit şi nu m-aş sătura niciodată să mă pierd în versurile tale suave...aş înfrunta lumea întreagă, avântându-ne în zbor de iubire, căci doar atingerea tandră a mâinii tale mă face să te simt atât de aproape de sufletul meu zglobiu.

       Nu mi-ar ajunge zeci de secunde să rătăcesc în privirea ta în care se scurge frăgezimea iubirii şi m-aş lăsa purtată în vise violet, răsfăţându-te cu zâmbetul pe care ştiu că îl adori. M-aş ghemui înfrigurată în braţele tale ocrotitoare şi aş închide ochii să simt bătaia inimii noastre, să desluşesc pulsul cadenţat ce ne leagă îmbrăţişaţi...aş adormi pe pieptul tău ca o zeiţă înveşmântată în voaluri albe şi aş păstra acea clipă desăvârşită o eternitate...te-aş privi, ţi-aş zâmbi, te-aş iubi...doar dacă ai fi aici...

                                                                                       A ta,

                                                                                              B.♥

18 aprilie 2011

Pentru TINE,

     Te întrebi dacă a fost adevărat, dacă tot ceea ce ai simţit a fost real şi dacă vei păstra în sufletul deschis fericirea zilelor de primăvară târzie…te întrebi dacă vei rezista fără…fără ea, fără ei, fără tot ceea ce cândva ai avut şi eşti pe cale să laşi în urmă…nu îi pierzi, ci doar îi rătăceşti printre vise de demult, fotografii şi amintiri colorate în pasteluri.

     Nimeni nu îţi poate fura fericirea voastră, pitită adânc în profunzimea albă a sufletului...nici chiar timpul, răpitorul, nu te va dezgoli de iubirea, prietenia, zâmbetele şi lacrimile voastre.

     Şi te întrebi ce se va întâmpla cu noi? Dacă ochii noştri se vor mai împleti în reveria inocenţei? Sau dacă vom mai însenina ziua cu zâmbetele noastre puerile? Vom mai păstra cerul albastru stins în ochii noştri? Vom mai purta mirosul cald al mării în şuviţe spulberate de vânt? Te întrebi dacă îţi vei aminti totul aşa cum este acum? Dacă vei mai simţi mâna mea rece atingându-ţi obrazul? Îţi vei aminti?

      Cândva, vei privi înspre trecut şi îţi vei aminti...de mine, de tine, de noi, de ei...de ceea ce am fost şi vom rămâne mereu...

      Pentru că suntem tineri şi iubirea este jocul nostru...

                                                                                                   A ta,

                                                                                                         B.♥

11 aprilie 2011

Pentru TINE,

      Acum este momentul când te privesc în ochi, pentru ultima dată? Acum trebuie să-ţi zâmbesc senin, pentru ca tu să poţi păstra în amintire chipul meu aşa cum îl iubeşti? Trebuie să-ţi zâmbesc, chiar dacă sufletul meu plânge? Mi-e greu să te las aşteptând în parfumul istovitor de vară, întorcându-mi capul să te zăresc în acel loc pentru ultima oară...te văd atât de calm, de frumos, de-nspăimântat de ultima privire...

      Îţi vei aminti vreo clipă de mine...de tot ceea ce am fost pentru tine? Sau mă vei îndepărta din visele tale pentru totdeauna? Voi rămâne ca o violetă uscată, presată de timp între file de cărţi uitate şi mă vei reculege peste ani şi ani...şi atunci va fi prea tarziu să mă mai regăseşti, pentru că tot ceea ce vei şti despre mine e că am fost odată un suflet cald ce îţi zâmbea sincer, în fiecare dimineaţă de primăvară...

       În amintirea a ceea ce a fost al nostru...

                                                                                        A ta,

                                                                                               B.♥                

6 aprilie 2011

Pentru TINE,

        Mai dă-mi…mai dă-mi o secundă...mai dă-mi un minut...mai dă-mi o primăvară, un an, o viaţă...vreau încă un soare de iunie deasupra trupurilor noastre goale, învelite în nisip catifelat, prin ape de mări pierdute în amintire...vreau clipe oprite la malul mării, cu palme-mpreunate fremătând uşor la atingerea valurilor înstelate...vreau să plouă peste sufletele nostre strânse într-un sărut prelung şi să picure peste noi flori roz de cireş, îmbibate de vânt cald şi iubire...vreau să rătăcim singuri în paradisul meu fără cuvinte, doar noi doi, în încercarea de-a desena emoţiile noastre cu cretă, pe stele, să le putem păstra mărturie a iubirii candide ce o resimţim ca prima dată...ca ultima dată.

         Căci eu mă sting încet din tine şi tot ce vreau este să-mi dai inima ta...pentru o clipă, un vis, pentru o iubire în doi...

                                                                                  A ta,

                                                                                         B.♥

5 aprilie 2011

Pentru TINE,

      Priveşti înspre cerul exotic cu accente de azalee albă şi rătăceşti reflexia difuză a norilor de primăvară ce se adâncesc în sufletul închegat în melancolii preconcepute…eşti întins inert printre flori de portocal sculptate în frunze mentolate şi busuioc fin şi încerci să te ridici ca ei, cei ce plutesc pe crengi de vise împletite...îi priveşti ridicându-se în zbor suav, lent...tu nu poţi sorbi mireasma aspră a eterului ce te-nvăluie, căci sufletul ţi-e stins în deziluzie...te ţine ţintuit în iarbă amară, sălbatică, chinuindu-te cu imaginea celor doi ochi răscolitori, reluată la nesfârşit...

      Dezamăgirea sufletului se conturează neîncetat, reinvetându-se în forme infinite...priveşte doar ploaia stridentă când sufletul tău tânjea după raze senine...adormi istovit după ce te-ai luptat atât să ţii ochii deschişi, spre a-ţi împlini visele autumnale...sau răneşte-ţi sufletul cu un sărut fugar, când ultima cicatrice imaterială abia se închidea...

      Dezamăgirea e o ploaie torenţială în clipele de linişte sufletească...e rece, caustică, dar niciodată nimicitoare în profunzimea sufletului tău...

                                                                                        A ta,

                                                                                               B.♥

4 aprilie 2011

Pentru TINE,

     Care este rostul fericirii noastre? Nebunia momentului sau amintirea a tot ceea ce a fost?

     Început. Fiori. Bucurie. Fericire. Sfârşit. Totul se concepe şi se termină în acelaşi fel, după acelaşi etalon monoton şi placid. Întotdeauna trebuie să existe un sfârşit, pentru ca începutul sfios să devină tot mai fad în umbra dezolantă a sfârşitului. Întotdeauna răsăritul senin se va stinge în asprimea valurilor învolburate, lăsând în urma lui resemnare blajină.

     Număr zile, secunde, clipe până voi ajunge la capăt şi ţes dorinţe ascunse că încă mai pot spera, dar e în zadar. Privesc în ochii lor ca spre o salvare caldă, dar disting doar imaginea mea reflectată pe pupile întunecate de ceaţă...mă văd pe mine, pe ei, pe noi...văd chipuri naive surâzând soarelui şi aud râsete nealterate de regrete...îmi amintesc că ei suntem noi, cei de odinioară, ale căror vise alergau contopindu-se în aerul suav de primăvară...

      Tu ce simţi când se apropie iminentul sfârşit? Regrete? Frânturi de lacrimi risipite? Crezi şi tu în inefabila dorinţă de a opri clipele efemere pentru încă un joc? Te-nspăimântă sfârşitul sau aştepţi s-o iei de la-nceput? Din nou fiori? Bucurie? Fericire?

      “Amurg, din nou. Un alt sfârşit. Oricât de perfectă ar fi ziua, întotdeauna are un sfârşit.”

                                                                                              A ta,

                                                                                                     B,♥

1 aprilie 2011